ULTIMA ORĂ! Klaus Iohannis a promulgat legea de URGENȚĂ! Schimbări drastice în România!

Klaus Iohannis a promulgat legea privind structura de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România pentru operaţionalizarea Parchetului European, anunță Administrația Prezidențială.

Șeful statului a semnat promulgarea legii privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (PL-x 671/02.11.2020).

Klaus Iohannis a promulgat legea

Legea privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO) are ca obiect reglementarea unor măsuri legislative, care, alături de cele instituite deja prin Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 8/2019, sunt destinate să asigure punerea completă în aplicare a Regulamentului EPPO, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Pentru facilitarea aplicării directe şi obligatorii la nivel naţional a prevederilor cuprinse în regulament, se impun măsuri de ordin legislativ şi instituţional pentru asigurarea funcţionalităţii şi a operaţionalizării efective în România a Parchetului European.

Legea cuprinde şi dispoziţii de ordin instituţional, organizatoric sau privitoare la alocarea resurselor de personal, financiare şi materiale.

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi

Instituția este condusă de procurorul român Laura Codruța Kövesi, aleasă în această funcție după o competiție acerbă și o negociere între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, ea fiind candidatul preferat de europarlamentari.

De altfel, România are începând de săptămâna trecută primii şase procurori delegaţi la Parchetul European (EPPO), după ce Colegiul EPPO a fost de acord cu toate propunerile transmise de Ministerul Justiţiei, ca urmare a procedurii de selecţie organizată pe 29 ianuarie.

Parchetul European este creat pe baza cooperării consolidate între 22 de state membre (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania). Cele 5 state care nu participă sunt: Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca, însă se vor putea alătura în orice moment cooperării dacă doresc.

Parchetul European va fi un organism independent al UE, responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii (de exemplu, fraudă, corupție, fraudă transfrontalieră în materie de TVA de peste 10 milioane EUR). În acest scop, EPPO va desfășura investigații, va efectua acte de urmărire penală și va exercita acțiunea publică în fața instanțelor competente din statele membre.

 

Similar articles