Teo Trandafir și fiica sa, Maia, locuiesc singure într-o vilă cochetă din Pipera. Puțini știu, însă, asta despre locuința vedetei. Mulți s-ar fi așteptat ca lucrurile să stea diferit având în vedere ce salariu are prezentatoarea TV. GALERIE FOTO:

Teo Trandafir este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV! Este sinceră și mereu și-a deschis sufletul în fața telespectatorilor, însă puțini au văzut ce se ascunde în spatele ușilor ei! Iată cum arată casa în care locuiește Teo Trandafir!

Cum arată casa lui Teo Trandafir

Teo Trandafir este o personalitate discretă, care se ferește de ochii lumii, însă de data aceasta i-a lăsat pe telespectatori să intre în casa ei și să o cunoască mai bine atât pe ea, cât și pe fiica ei Maia. Casa lui Teo Trandafir este deosebită, potrivită cu personalitatea celor două, însă îi lipsește un element la care nimeni nu s-ar fi așteptat.

Locul în care te simți acasă nu trebuie neapărat să fie și proprietatea ta, iar Teo Trandafir dovedește că nu are nevoie de o construcție pe numele său pentru a se simți confortabil. Vedeta de televiziune a ajuns la concluzia că o investiție pe termen lung o dezavantajează și astfel a optat pentru o locuință cu chirie.

Cum arată casa lui Teo Trandafir! Vedeta a investit milioane în ea - GALERIE FOTO

Casa lui Teo Trandafir este una pe care o împarte cu fiica sa adolescentă, Maia, cele două locuind în zona Pipera din Capitală. Cele două au simțit că se leagă ceva încă de la prima vizionare a noului cămin.

Locuința este situată într-o zonă cu spațiu verde, și beneficiază și de o amenajare aparte, la prima vedere rigidă însă extrem de primitoare. Acomodarea a fost destul de ușoară pentru cele două, care s-au mutat în urmă cu mai mulți ani în urma unei nevoi de schimbare.

Cum arată casa lui Teo Trandafir! Vedeta a investit milioane în ea - GALERIE FOTO

Teo Trandafir și Maia își petrece cea mai mare parte a timpului în camera de zi, acolo unde canapeaua confortabilă și televizorul le sunt prieteni de nădejde la vizionat filme. Pe de altă parte, bucătăria open space, dotată cu toate cele necesare într-o casă, a determinat-o pe Teo să renunțe la gătitul intensiv.

Cum arată casa lui Teo Trandafir! Vedeta a investit milioane în ea - GALERIE FOTO

Prezentatoarea a mărturisit că își dorește să țină departe de locuința sa mirosul de mâncare gătită și astfel a ales să consume preparate raw, pentru o alimentație cât mai sănătoasă, dar nu ezită să comande diverse și prin firmele de catering. Pricepută în bucătărie, chiar Maia mărturisind că adoră rețeta de pizza fără blat a mamei sale, Teo este pasionată și de ceaiuri. Iar dulapul plin de accesorii și ingrediente pentru servirea ceaiului o dau de gol.

Cum arată casa lui Teo Trandafir! Vedeta a investit milioane în ea - GALERIE FOTO

Ce lipsește din casa lui Teo Trandafir

Teo Trandafir este o mamă preocupată de educația și dezvoltarea armonioasă a fiicei sale, astfel că a decis ca de data aceasta, în noua casă, să nu aibă wireless, asta pentru că prezentatoarea își dorește să se bucure de cât mai mult timp împreună cu fiica sa.

Cum arată casa lui Teo Trandafir! Vedeta a investit milioane în ea - GALERIE FOTO

Vedeta de la Kanal D a mărturisit în cadrul interviului pentru postul de televiziune că preferă să utilizeze doar opțiunea de internet de pe telefonul mobil, fără a mai apela la o firmă specializată. Astfel, Maia beneficiază de acces și conexiune cu colegii săi de clasă și prietenii, în timp ce lipsa internetului din casă le asigură conversații prețioase una cu cealaltă.

   

Similar articles