Florin Citu, DEVASTAT! Primele declaratii despre moartea mamei sale

Doliu în lumea politică. Mama Premierului Florin Cîțu s-a stins din viață în această seară.

Premierul României și-a anulat programul pentru ziua de sâmbătă, când trebuia să fie prezent la prima etapă a circuitului Grand Chess Tour™️ 2021 – Superbet Chess Classic Romania 2021.

Conform surselor din presă, Florin Cîțu se afla la Baia Mare și s-a întors de urgență la București la aflarea veștii cu un avion militar. Avionul a decolat din Baia Mare la 19.20, cu direcția București.

Elena Cîțu, mama premierului Florin Cîțu era grav bolnavă. Potrivit surselor mama sa suferea de cancer pulmonar.

„O veste cumplită primită în urmă cu puțină vreme de către premierul Florin Cîțu: mama domniei sale, din păcate, s-a stins din viață, astăzi, după o suferință cumplită și lungă, o luptă pe care a dus-o în aceste săptămâni discret, așa cum vrea, de altfel, familia premierului Florin Cîțu să fie și ceea ce se va întâmpla de acum încolo când se vor săvârși toate cele lumești, tot ritualul care se cuvine într-o astfel de întămplare nefericită în orice familei. Condoleanțe, Dumnezeu să o odihnească în pace. Zilele următoare vor fi extrem de delicate pentru toți membrii familiei premierului Cîțu„, a spus Adrian Ursu, în cadrul emisiunii sale.

Premierul Florin Cîțu ajungea rar la casa părintească

Într-un interviu mai vechi, tatăl lui spunea că nu și-a dorin ca fiul său să devină premier fiindcă această funcție presupune mult prea multe responsabilități.

„Vă spun sincer, eu nu îmi doream să fie premier. E și așa tare greu, îl văd rar, are multe responsabilități (…) Vine pe aici mereu, plimbă câinele prin pădure, normal că ține la locurile astea”, a declarat într-un interviu mai vechi Vasile Cîțu.

   

Similar articles