După moartea regretatei actrițe Edith Gonzalez, fiica ei Constanza nu a putut să rămână lângă tatăl ei vitreg, Lorenzo Lazo, ci a fost luată de tatăl biologic, politicianul Santiago Creel. Acum au apărut primele imagini cu ea, alături de noua ei familie! Ce schimbata e! Foto:

După moartea regretatei actrițe Edith Gonzalez, fiica ei Constanza nu a putut să rămână lângă tatăl ei vitreg, Lorenzo Lazo, ci a fost luată de tatăl biologic, politicianul Santiago Creel. Acum au apărut primele imagini cu ea, alături de noua ei familie.

Celebra actriță din „Salome” și „Inimă sălbatică” a murit pe 13 iunie 2019 de cancer ovarian. Deși avea un mariaj fericit alături de Lorenzo Lazo și fiica ei se înțelegea de minune cu acesta, adolescenta a ajuns după decesul actriței, în grija tatălui ei biologic, Santiago Creel. Însă, acum la doi ani de la tristul eveniment, Constanza a fost fotografiată, alături de tatăl ei și familia acestuia. Cel care a făcut publică imaginea a fost chiar politicianul mexican. Constanza apare în imagine alături de tatăl ei, soția lui Paulina Velasco și surorile ei vitrege, Paulina și Miranda Creel Velasco, iar fotografia a fost făcută după ce aceștia au ieșit la vot.

Tatăl ei nu a vrut să o recunoască

„Am mers la vot însoțit de familia mea și nu am nicio îndoială că astăzi va fi o zi minunată pentru țara noastră și pentru democrație”, a scris Santiago la imaginea cu familiei.

Gestul făcut de soțul ei, de a publica imagini cu fiica ei în campania lui de promovare, nu ar fi fost deloc pe placul actriței, care a încercat să o țină pe Constanza cât mai departe de lumina reflectoarelor. Foarte rar a apărut la evenimentele mondene alături de fiica ei, iar pozele cu adolescenta erau destul de rare. De aceea, fotografia postată de Santiago a iscat imediat controverse în mediul online, mulți fiind de părere că s-a folosit de fiica actriței pentru a se promova.

Edith cu mama ei si cu fiica ei

Când Constanza s-a născut, ea a fost înregistrată doar cu numele actriței, pentru că inițial politicianul nu a vrut să o recunoască. Abia când fetița a împlinit patru ani, acesta a mers și a recunoscut-o. Cu toate acestea, fiica actriței pare că s-a integrat bine în familia tatei ei și pare fericită. Aceasta s-a înălțat și aproape și-a întrecut în înălțime tatăl, și seamănă pe zi ce trece din ce în ce mai mult cu mama ei. Ea va împlini în curând 17 ani.

Edith Gonzalez i-a lăsat fiicei ei o scrisoare emoționantă

Cu puțin timp înainte de a muri, Edith Gonzalez i-a dedicat o scrisoare emoționantă fiicei ei, mărturisindu-i, între altele, cât de mândră este de ea. „Într-o zi ți-au anunțat sosirea, transformându-mi corpul. Am simțit cum ai crescut. Ai venit puternică, delicată, așteptată și frumoasă. M-ai făcut mamă. Te-am ținut în brațe și m-am gândit, fără să suspectez profunzimea a ceea ce înseamnă să fii mamă, că te voi putea forma.

Însă, încet-încet, m-ai învățat că părinții nu pot decât să spere că pot fi ghizi pentru copiii lor, în marea imensă ce este viața. Nu, iubito, viața nu este grea, ci mai degrabă nerușinat de frumoasă. Tu ești foarte determinată, deșteaptă și generoasă. Sunt atât de mândră de tine, atât de mândră să te văd construindu-te ca o persoană frumoasă, puternică, veselă și corectă.​

Constanza, ești fetița mea, iubirea mea, cerul meu, inima mea, totul pentru mine, și totuși, fără dubii, ești propria ta persoană. Ești o copilă frumoasă. Pot doar să îți mulțumesc că mi-ai permis să îți fiu mamă și să înțeleg, privindu-te, miracolul vieții. Până la urmă, suntem praf de stele. Te iubesc, micuțo”, a fost mesajul lui Edith Gonzalez pentru fiica ei, potrivit newsbeezer.com. Constanza este rezultatul poveștii de iubire dintre Edith Gonzalez și politicianul Santiago Creel și singurul copil al actriței. Ea și Lorenzo Lazo, partenerul ei de viață, nu au avut copii.

   

Similar articles